Teoriile moderne ale culorii pleaca de la descoperirea lui Isaac Newton ca lumina alba contine toate culorile spectrului vizibil (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet). Newton a studiat frecventele luminii, spectrul solar, proprietatile culorilor si felul in care ochiul le percepe.
Lumina este o radiatie sub forma de unde electromagnetice care fac posibila vederea. Radiatiile electromagnetice pot fi clasificate in functie de frecventa lor. Ochiul uman este sensibil la o banda ingusta din totalitatea frecventelor luminoase (intre 360 si 780 nm, unde 1 nm = 0.000001 mm). Lumina cu o frecventa inalta (400 pe scala nanometrica) ne apare violet in timp ce lumina cu o frecventa joasa (aproximativ 700 nm) ne apare ca fiind rosie. Frecventele intermediare corespund celorlalte culori spectrale.
Culorile suprafetelor pe care le privim reprezinta de fapt capacitatea respectivelor suprafete de a absorbi anumite unde luminoase si de a le reflecta pe celelalte.
Masuram culorile dupa caracterul in sine, valoare (luminozitate) si intensitate . In functie de componenta calorica pe care o au, culorile se impart in calde si reci.
Aceasta componenta a fost studiata in relatie cu efectul pe care il au culorile asupra psihicului uman. DE exemplu, culoarea albastru da o senzatie de racoare, in timp ce rosu, galben si oranj una de caldura. Schemele cromatice pot fi create in functie de proprietatile culorilor.
